BRK Financial Group (BVB: BRK), singura societate de servicii de investiții financiare listată la Bursa de Valori București, se alătură ARIR

17/12/2019 / Comentariile sunt închise pentru BRK Financial Group (BVB: BRK), singura societate de servicii de investiții financiare listată la Bursa de Valori București, se alătură ARIR

Noutati

București, 17 decembrie 2019 – Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) este entuziasmată că BRK Financial Group (BVB: BRK), una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România, devine membru Asociat al ARIR. Compania este recunoscută pentru activitatea de peste 20 de ani în piața de capital din România, listarea la Bursa de Valori București a primelor 11 din cele 12 companii, pregătirea și admiterea la tranzacționare a peste 45 de companii, precum și inovația în abordarea serviciilor de investiții financiare, destinate atât clienților de retail, cât și celor instituționali.

Nicolae Gherguș, Președinte CA BRK Financial Group:
“Apreciem initiativa ARIR de a deveni un hub relațional și un forum al companiilor și investitorilor din piața de capital românească, iar asocierea noastră are ca obiectiv creșterea complexității Asociației și schimbul reciproc de know-how în domeniul guvernanței corporative și a relațiilor investitor-emitent. Vom încerca să transferăm din experiența noastră și din perspectiva unică de firmă de investiții, intermediar și emitent celorlalți membri. Marele câștig pentru noi va fi cu certitudine transferul către noi și investitorii noștri a experienței și viziunii emitenților asupra pieței și relației cu investitorii.”

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:
“Suntem încrezători că prin asocierea cu BRK Financial Group cele mai bune practici în relația cu investitorii vor fi transmise timpuriu inclusiv companiilor interesate de listarea la bursă, odată cu implementarea lor de către BRK. Astfel, ARIR își extinde aria de interes și implicare odată cu fiecare membru nou. În ultimele luni ni s-au alăturat jucători de top din multiple sectoare ale economiei, companii listate la bursă care își doresc să se evidențieze prin transparență și responsabilitate socială, o mai bună guvernanță corporativă.”

BRK Financial Group oferă servicii de intermediere pentru clienți, servicii de market-making și furnizare de lichiditate pentru emitenți, precum și servicii de împrumuturi în marjă pentru investitori. Din sfera activităților de investiții, BRK este singurul emitent din România de produse structurate, iar investițiile în nume propriu, orientate către instrumente financiare listate dar și către startup-uri din zona tehnologiilor, reprezintă motorul de dezvoltare al companiei. BRK Financial Group este Membru Fondator al Bursei de Valori București, Membru Fondator al Contrapărții Centrale, aflată în proces de autorizare, și acționar la Fondul de Compensare al Investitorilor. De asemenea, este primul broker zonal de retail care a listat la Bursa de Valori București produse structurate cu activ suport indicele Dow Jones Industrial Average.

BRK Financial Group se alătură unui grup de elită de companii membre ARIR, precum Bursa de Valori București, ALRO, Antibiotice, Electrica, Electromagnetica, Franklin Templeton – București, Hidroelectrica, Idea Bank, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Purcari, Teraplast și Transelectrica.

Membrii ARIR au acces la conținut exclusiv pentru implementarea celor mai bune practici în Relația cu Investitorii și Guvernanța Corporativă, sesiuni de instruire adaptate nevoilor lor și obiectivelor pentru Relația cu Investitorii, participă la proiecte de dezvoltare a pieței de capital. În cadrul ARIR sunt invitate să adere: ca Membru Asociat – companii listate, în curs de listare sau care emit obligațiuni listate, Membru Afiliat – alte companii și Membru Profesionist – persoane cu experiență în IR.

***

Despre Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR):
ARIR este o organizație non-guvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi emitenților actuali și potențiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) și pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și în guvernanță corporativă. A fost înființată în Noiembrie 2018 și are ca membri companii listate, companii cu potențial de a deveni companii listate, administratori de fonduri,profesioniști în relația cu investitorii, precum și consultanți. Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari și Idea Bank s-au alăturat ca Membri Asociați și INNOVA Project Consulting ca Membru Afiliat.
Urmăriți-ne pe LinkedIn, Facebook și Instagram